It's what life is. It's a series of rooms. And who we get stuck in those rooms with adds up to what our lives are.
How does your voice sound like an empty room?
Can your hear yourself?
My room now... No sun, no fresh air. Grey. Lifeless.
Anechoic room. Can you hear me?
Visualize your chain of rooms; shapes, colors, feelings.
Identify discontinuities. Draw a line. How does it look like?
Şi fără să vreau mi-a venit în minte
All this...see, this is variables, it's random, it's chaotic. Every equation needs stability, something known. It's called a constant. […] This entire chain of events, it's going to start happening […]. One thing emerged over and over - can't change the past. Whatever happened, happened. But then, I finally realized, I've been spending so much time on the constants that I forgot about the variables. We're the variables. We think, we reason, we make choices.Îmi sună pink loyd obsesiv în cap. Fish bowl… Fish bowl… there’s no more fish bowl. Mâna lovind cu putere vasul transparent. Căderea. Mişcările şi contorsiunile apei. Cioburile. It’s all gone now. I just found my constant. I have my Desmond.
Photo: http://jopinionated.blogspot.com/2009/11/lost-rewatch-week-21-constant-other.html
Sunt mereu în urma lui şi casc gura la minunile lumii ăsteia. Şi crede-mă că mă simt de parcă aş fi cu tine în şa, [...], de parcă gustul deşertului mi-ar sta pe limbă, şi asta nu-i puţin lucru. Uuuaaaa, ce nori … ce albastru! şi imaginile acelea extraordinare cu lună, stepe, iurte şi stele.
Curcubeele care răsar din pământ.
Drumul care se strecoară în deşert şi prin munţi până dincolo de marginea lumii. Sunt acolo şi prin ochii tăi să ajung şi io în Mongolia ta şi Arcadia mea. Mi-e frig şi mi-e cald, şi mi-e frică şi mă bucur. Cineva mi-a luat visele şi mi le plimbă prin lume.
F5. F5. F5.
Ai dreptate. Universul asta se dezvăluie cu fiecare fotografie, cu fiecare kilometru de poveste semn ca toate particulele din care e construit [...] sunt la radul lor alcătuite dintr-o foarte fină şi de prima calitate blană. 
Citesc, savurez. Şi râd, şi-mi dau lacrimile, şi citesc.
Tu ai reuşit să mă emoţionezi cu talentul şi entuziasmul cu care povesteşti, şi mă bucur că unul ca tine a plecat la un aşa drum, care ne hrăneşte şi nouă, ăstora care stăm pe cururile noastre, setea de necunoscut şi pofta de visare. Şi nu pot decât să mă gândesc zâmbind... faci oamenii fericiţi băi băiatule. hai baftă şi …davai... davai…pajalusta.
Blogul asta a calatorit mai mult de cat am facut-o eu o viata intreaga. Germany, United States, United Kingdom, Philippines, Moldova, Australia, Canada, Italy, Kyrgyzstan, Singapore, India, Lithuania, Malaysia, France, Serbia, Angola, Cyprus… pana acum. Marius imi lasa o fotografie in fata usii. Eh, recunosc ca ma cam pierd si nu stiu ce sa zic cand vine vorba de situatii d-astea. Asa ca var mainile adanc in buzunare, trag aer in piept si-i spun “multumesc”
Si ma gandesc sa-l dau mai departe….lui Mihai ca m-a plimbat in sa jumatate de lume si Roxanei care ma indeamna sa visez la lumea mare.
“Ştii că te-am visat azi noapte. Eram într-o maşină cu volan pe partea dreaptă şi am zburat prin parbriz pe şosea. Ne-am ridicat amândouă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat şi am insistat să te întinzi pe iarba între benzi să nu ti se facă rău şi să te apuce vreo criză”… Începu să râdă “hai ca am terorizat pe toată lumea cu crizele mele” Tăcu brusc şi îşi imagină o armată de zombie cu mâinile întinse dansând bizar în jurul ei…ca nu cumva să…ca nu cumva să…
Ziua asta e curat anapoda jur …Madam N avea mâna ruptă. N-am ştiut…de unde era să ştiu?! M-am apropiat de clădire. Apoi am intrat în birou şi dl M se uita la mine cu o privire nedumerită şi comenta zâmbind “is this an ambush?!”. Zău de nu mă apucase râsul văzându-i privirea. Când a apărut dna. N cu mana atârnată de gât nu şi-a putut ascunde năuceala. Aruncă o privire în jur, se uită iar la ea şi mă privi întrebător “can she sign the documents?” şi dna N îi flutura prin faţa ochilor trei degeţele mici, ieşite de sub bandaj şi mormăi “oh, yes I can”. Lua pixul şi îşi mâzgăli repede numele. Se uită apoi la mine şi comentă aproape zâmbind “kafka”
Le auzi vorbind în hol, apoi o cheie răsucită în uşă şi simţi apoi un val de aer rece care i se opri în ceafă. Se gândi că probabil intrase cineva în arhivă. Ai auzit de ce nu-i moare bonsaiul lui Mag, că-i da blonda cu nu ştiu ce licoare. Hehe, un fel de vrăjitorie.. Îşi trecu mâna prin păr şi se văzu pe faţa ei că nu se putea abţine să nu comenteze. A găsit Candia explicaţia de ce are dimensiunile unui sequoia ..haha..ca a făcut gimnastică când era puerilă. Răsturnată în scaunul ăla intrat aproape tot sub birou ‚ cealaltă ridică privirea şi izbucni în râs “Puerilă?!” Dacă îţi vine sa crezi…puerilă!
Muşcă cu grijă dintr-un biscotti si comentă amuzată: ai văzut-o pe Warra cu căciula aia cu urechi pe cap? Vorbea la mobil şi îşi ridica cu două degete căciula de pe frunte. Mă şi gândeam în timp ce-mi povestea da cum ar fi să mă ridic din scaun s-o iau la pas pe hol până la cămăruţa ei. Sa mă opresc în uşă, să mă uit lung la ea, eventual cu un zâmbet tâmp pe faţă şi să plec. De tot râsul. Tu n-ai prins-o când stătea cu ochelarii Ray Ban la ochi seara în faţa monitorului?! Păi trebuia să existe un moment în care să-i poarte că doar nu-i cumpărase degeaba. Şi oricum când pleca ea de la birou nu mai era soare de mult…
Visasem ca sunt un câine - era un vis olfactiv - iar acum ma trezeam într-o lume infinit parfumata, o lume în care toate celelalte senzatii, chiar daca erau accentuate, paleau în fata mirosului. […] Am intrat într-o parfumerie. […] N-am avut niciodata un nas prea bun, dar acum deosebeam, identificam imediat fiecare parfum si gaseam ca fiecare miros e unic, dezvaluind o lume întreaga. […] Intram în clinica, adulmecam aerul ca un câine si recunosteam dupa miros pe cei douazeci de pacienti care se aflau acolo, înainte de a-i vedea. Fiecare avea propria lui fizionomie olfactiva, un chip al mirosului, mult mai viu si mai graitor decât orice chip vazut. […]
Oliver Sacks
Have you ever said something and meant it? And make it become so bloody real. Deeply, intensely, incredibly real. The sweet is never as sweet without the sour, and I know the sour. In fact your incredible smile is nothing more than an absolutely wonderful wrapping paper. Rumples it…and it‘s all garbage. What’s left then? You, a bloody insecure and vulnerable piece of shit with no sweet mask to cover all your worthlessness. Twenty-four hours a day, I live with this aching possibility that you might… And afar all these, there’s no vanilla sky, baby; just a dark, very dark purple horizon of falling consequences.
Ar putea semana cu niste rafturi de carti.
Sau cu niste ferestre, te ridici pe varfuri si arunci o privire dincolo
Desenezi sageti intre dreptunghiuri.
Imaginezi scheme.
Pictezi.
Trasezi inca trei orizontale paralele si incepi sa compui in cheia sol.
Imaginezi un colaj si te joci cu decupaje
Bricolezi.
Te apropii urban si mazgalesti un grafitti.
Banksy.
Chei. Speracle. Coduri.
Sau stai si astepti?
Altceva?
De-abia când începi să-ţi pierzi memoria, chiar dacă numai pe bucăţi, îţi dai seama că memoria e cea care ne alcătuieste vieţile. Viaţa fără memorie nu e viaţă.
Luis Buñuel
[...] Gasesc din nou drumul pierdut si ma opresc la o contemplare a… cum se cheama, chestia aia cu sinergia faptelor. Bai tata, sunt absolut singur. Sunt eu, muntii, cerul, Doyle si Marcel. Trag un urlet, asa de control. Nici macar eu nu-l aud. Asta e chestia: cand opresc imi vine sa stau cinci ani in Mongolia. Cand sunt in mers nu-mi doresc decat sa opresc. [...]
[...] Ma plimb in voie, nimeni nu are treaba mea. Ies pe poarta dinspre nord, cu gandul sa gasesc una din cele doua pietre care infatiseaza o broasca testoasa, care odata erau patru si marcau limitele vechiului oras. O gasesc, langa cateva tarabe de suveniruri. Ne holbam putin unul la altul, eu intrebandu-ma cate povesti are broasca asta ascunse sub carapacea ei.. [...]
[...] Da, asta e, nu ma insel. Am in fata tot ce-a mai ramas din ceea ce era odata capitala asta frumoasa a Mongoliei. […] Vad cum iarba e crescuta desenand diverse linii ce par a fi ziduri. Cu siguranta ce-a mai ramas din orasul asta e chiar aici, sub pasii mei. Dar se pare ca nimeni nu e interesat sa vada. M-as face arheolog maine, doar pentru a sapa aici. Am impresia ca daca dau un deget de pamant la o parte cu piciorul o sa gasesc toata istoria asta pierduta. Ma asez putin jos. Si pietrele parca sunt altfel. [...]
Vreau pur si simplu sa mai stau cu oamenii astia a caror limba nu o inteleg, cu caprele lor basinoase al caror cap fiert ma mai fugareste din cand in cand, cu caii si camilele si yacii si yurtele lor, sub cerul asta albastru, pe iarba asta verde si noaptea asta a lor plina de stele. Atat vreau.
[...] “Acolo”-ul de acum doi ani s-a transformat in “aici”. E chiar in fata mea. Iar atunci e acum. Mi-e greu sa spun cum imi e. Sunt muci. O avalansa de ganduri da cu mine de toti peretii. Prin cate am trecut, si cum. Ma uit la Doyle cel murdar si greu incercat, cu farul lui incruntat, apoi la mine. Toata treaba asta e pe bune, nu? [...]
Fotografii: Mihai Barbu
Fragmente: www.mongolia.ro
Mélange mysterieux d’orange sanguine,
arôme pêche, fraise et cerise,
fleurs de mauve et pétales d hélianthe
Ocres de rossillon
blue de bayonne
se amesteca incet fotografii, cu ceai
si muscata rosie inflorita in septembrie
se amesteca, se omogenizeaza
o sa arate ca un tablou de Pollock
se serveste cu miere de salcam si lamaie verde
Capul lasat usor pe marginea scaunului
Joy Division cu ceai si dark chocolate
Vezi?! Deja a a iesit soarele…
Photo: http://www.ibiblio.org/wm/paint/auth/pollock/pollock.tea-cup.jpg
My own bizarre ambiguous hyperspace.
Supra-realist oniric si colorat. O intersectie de pe Calea Victoriei.
Mereu aceeasi. De fiecare data altfel.
O masina, galbena cred, adulmecand strazile. Mereu aceeasi.
Un pod acoperit cu pamant. Cer si lumina ca se rasfrange pe conturul unui trup, negru abanos parca sculptat imbracat intr-un vesmant bizar. Ca un curcubeu.
Si un drum in spirala. Cu porumbei zburand de sub roti.
Si masina. Abia schitata. Aceeasi.
Next pulse of memory insertion… what’s next?
Photo: http://home.tiscali.nl/dinydes/dinydes/schilderijenjpgs/droom.jpg
How’s your digital skin?
Impeccably challenging?
Soft and tanned?
Subjectively blurry?
Poetically correct?
Untouchably distant?
Rebellious and harsh?
Ma uit la cladirea cu nu stiu cate etaje, la bucatile de plastic care flutura in bataia vantului. Si conchid mai mult pentru mine “ma simt de parca as fi captiva” “Cam asa si eu. Intr-o vreme simteam asta foarte des. Acum a mai trecut” Ma uit in pamant. Scot o tigara si-o aprind. Si continui sa monologhez in gand. Da, fix ca in bancul ala cu gamerul ajuns in iad care zbiera unde e iesirea la nivelul urmator. La fel si eu. Doar ca rag mut si ma aud doar eu.
Zac pe terasa, ma uit in scrumiera, ma uit la fum. Ma uit. Aud franturi de fraze. Sa-mi amintesc doar lucrurile bune dintr-o zi. Aaaa…da. O sa incerc. Sa citesc cartile incepute. Sa una. Sa alta. Mental discipline. Think outside the box. Design yourself. Si un praz verde carpatin. I don’t jump for joy. I’m not the local kangaroo. I’m virtually inexistent.
Mai aberez in scris din cand in cand.
Un fel de fotografie. Alb-negru.
Zoom. Focus.
Vocea, usor aspra.
Ochii vii, patrunzatori.
Linia obrazului sprijinita in incheietura fina a mainii.
Valsul fulgilor de nea. E nespus de frumos. Aşa de frumos, încât eu când îl ascult mă gândesc la tine.
Am dormit îndelung, am visat, ne-am ţinut strâns în braţe, ne-am povestit fiecare viaţa
Când m-am trezit, [….] am întors capul spre fereastră să mă uit la zăpadă
Are trupul ars de soare si doi ochi caprui, tristi
Se imparte egal intre nisip si mare, intre ieri si azi.
Press close. Do you want to save the changes you made to your life?
Aaaa… nu cred. De fapt, nu stiu.
In fond a naibii fericire se taraste ca un vierme la picioarele tale. Si cand zici ca esti aproape, ai calcat-o pe cap…si apoi te multumesti sa conchizi zambind trist si privindu-ti talpa naclaita… aici erai?! fir-ar a dracu' de treaba…
Ok. Press close. Daca salvez sau nu?! Da-i save. Nu mai conteaza. Pana la urma nu mai am nimic de pierdut.
Mamaie avea un difuzor mic, negru si patrat, ascuns intr-o firida cu geam. Auzeam voci. Intr-un cadran cat o camera, orele se masurau in voci.
Exploratorii lumii de
Asimov. Ghiozdan si scoala.
Hai mai repede ca iar intarzii.
Stai un pic ca mai sunt 5 minute...
Photo: http://spiritualhopesociety.com/images/white_noise.jpg
Sunt in cautarea unei fotografii. Fluturi si palme caus.
Cuvintele se insira lent, ca niste mingi filmate in slow motion rostogolindu-se pe scari.
sensitive dependence on initial conditions
chaos theory. what if scenarios. what if… what if...
Re-initiate life. Color that code.
Ignore variations in the long term behavior of the system
Browsing. Sequence found. Run.
Poate că, în fapt, doar pentru ei plouă
Genele ude
Părul lipit de obraz
Paşii lor scriu pe asfaltul ud.
Vezi?
Te uiţi la degetele lor încleştate si zâmbeşti.
Te întrebi dacă apa se ascunde în palme … sau alunecă
în cercuri largi
pe fiecare deget în parte
Oye
romanţele andaluze se înfăşoară în conga şi jazz
degetele răsfirate spre lună alungă norii. Sshhhh..
închide ochii şi ascultă… până la sfârsit
4 iulie 2009
Plouă în oraş. Cerul e vineţiu şi ciudat.
Oamenii coloraţi.
Şi se întunecă în tonuri de violet şi albastru gălbui
Plouă în oraş.
Nimeni nu cântă in ploaie, nici nu dansează.
Doi tineri se îmbrăţişează în mijlocul străzii.
Lor nu pasă că plouă.
Au coifuri de hârtie si tricourile ude.
O ispita veche. Peru. Munti, cer albastru si enduro in Arequipa. Incas, condori si pante stancoase.
ieri am evadat
A trecut iarna
Pasesc pe trotuarul gri plin de praf.
La fereastra unei vile vechi, 
doce de la noche En La Habana, Cuba
Cum se cheama locul acela in Bretagne unde e mama lui Tudor?Cateva inghitituri de ciocolata J.D Cross.
Ziua de azi are aroma de portocala.
Cafea si scrisori si the cure.
-39.jpg)
Nu te ascunde
Fii ceea ce ţi-a fost întotdeauna teamă să fii
Nu durează mult
Fracţiuni de secundă
Cât se te pot surprinde
Dimineata. Ceata.
Pe acoperisul unei biserici mergea un om. Privea in jos ca si cand si-ar fi cautat aripile.
Cum ar fi fost daca imediat ce ar fi fost citite cuvintele s-ar fi desirat, s-ar fi scurs pe sub textul ramas, si s-ar fi recompus intr-o alta poveste undeva in spatele tau…
Oare ramai gandindu-te la cealalta poveste?
Ajuns la destinatie o iei inapoi cu spatele cautand
cu talpile o urma cunoscuta care sa te sprijine?
Si daca toate lumile cunoscute ar ramane in urma…
Cum ar fi fost daca…
Pot să-ţi vorbesc?
Vorbeşte-mi. [...]
Pământul e cuprins de întuneric. […]
M-am uitat în jur şi toată lumea doarme. […]
Singurul semn de viaţă omenească e aburul răsuflărilor ce se înalţă de prin case în nopţile reci de iarnă. Apoi te-am zărit pe tine. Visai, aşa am izbutit să te găsesc.
