[...] Gasesc din nou drumul pierdut si ma opresc la o contemplare a… cum se cheama, chestia aia cu sinergia faptelor. Bai tata, sunt absolut singur. Sunt eu, muntii, cerul, Doyle si Marcel. Trag un urlet, asa de control. Nici macar eu nu-l aud. Asta e chestia: cand opresc imi vine sa stau cinci ani in Mongolia. Cand sunt in mers nu-mi doresc decat sa opresc. [...]
[...] Ma plimb in voie, nimeni nu are treaba mea. Ies pe poarta dinspre nord, cu gandul sa gasesc una din cele doua pietre care infatiseaza o broasca testoasa, care odata erau patru si marcau limitele vechiului oras. O gasesc, langa cateva tarabe de suveniruri. Ne holbam putin unul la altul, eu intrebandu-ma cate povesti are broasca asta ascunse sub carapacea ei.. [...]
[...] Da, asta e, nu ma insel. Am in fata tot ce-a mai ramas din ceea ce era odata capitala asta frumoasa a Mongoliei. […] Vad cum iarba e crescuta desenand diverse linii ce par a fi ziduri. Cu siguranta ce-a mai ramas din orasul asta e chiar aici, sub pasii mei. Dar se pare ca nimeni nu e interesat sa vada. M-as face arheolog maine, doar pentru a sapa aici. Am impresia ca daca dau un deget de pamant la o parte cu piciorul o sa gasesc toata istoria asta pierduta. Ma asez putin jos. Si pietrele parca sunt altfel. [...]
Vreau pur si simplu sa mai stau cu oamenii astia a caror limba nu o inteleg, cu caprele lor basinoase al caror cap fiert ma mai fugareste din cand in cand, cu caii si camilele si yacii si yurtele lor, sub cerul asta albastru, pe iarba asta verde si noaptea asta a lor plina de stele. Atat vreau.
[...] “Acolo”-ul de acum doi ani s-a transformat in “aici”. E chiar in fata mea. Iar atunci e acum. Mi-e greu sa spun cum imi e. Sunt muci. O avalansa de ganduri da cu mine de toti peretii. Prin cate am trecut, si cum. Ma uit la Doyle cel murdar si greu incercat, cu farul lui incruntat, apoi la mine. Toata treaba asta e pe bune, nu? [...]
Fotografii: Mihai Barbu
Fragmente: www.mongolia.ro
No comments:
Post a Comment