Voci

“Ştii că te-am visat azi noapte. Eram într-o maşină cu volan pe partea dreaptă şi am zburat prin parbriz pe şosea. Ne-am ridicat amândouă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat şi am insistat să te întinzi pe iarba între benzi să nu ti se facă rău şi să te apuce vreo criză”… Începu să râdă “hai ca am terorizat pe toată lumea cu crizele mele” Tăcu brusc şi îşi imagină o armată de zombie cu mâinile întinse dansând bizar în jurul ei…ca nu cumva să…ca nu cumva să…

Ziua asta e curat anapoda jur …Madam N avea mâna ruptă. N-am ştiut…de unde era să ştiu?! M-am apropiat de clădire. Apoi am intrat în birou şi dl M se uita la mine cu o privire nedumerită şi comenta zâmbind “is this an ambush?!”. Zău de nu mă apucase râsul văzându-i privirea. Când a apărut dna. N cu mana atârnată de gât nu şi-a putut ascunde năuceala. Aruncă o privire în jur, se uită iar la ea şi mă privi întrebător “can she sign the documents?” şi dna N îi flutura prin faţa ochilor trei degeţele mici, ieşite de sub bandaj şi mormăi “oh, yes I can”. Lua pixul şi îşi mâzgăli repede numele. Se uită apoi la mine şi comentă aproape zâmbind “kafka”

Le auzi vorbind în hol, apoi o cheie răsucită în uşă şi simţi apoi un val de aer rece care i se opri în ceafă. Se gândi că probabil intrase cineva în arhivă. Ai auzit de ce nu-i moare bonsaiul lui Mag, că-i da blonda cu nu ştiu ce licoare. Hehe, un fel de vrăjitorie.. Îşi trecu mâna prin păr şi se văzu pe faţa ei că nu se putea abţine să nu comenteze. A găsit Candia explicaţia de ce are dimensiunile unui sequoia ..haha..ca a făcut gimnastică când era puerilă. Răsturnată în scaunul ăla intrat aproape tot sub birou ‚ cealaltă ridică privirea şi izbucni în râs “Puerilă?!” Dacă îţi vine sa crezi…puerilă!

Muşcă cu grijă dintr-un biscotti si comentă amuzată: ai văzut-o pe Warra cu căciula aia cu urechi pe cap? Vorbea la mobil şi îşi ridica cu două degete căciula de pe frunte. Mă şi gândeam în timp ce-mi povestea da cum ar fi să mă ridic din scaun s-o iau la pas pe hol până la cămăruţa ei. Sa mă opresc în uşă, să mă uit lung la ea, eventual cu un zâmbet tâmp pe faţă şi să plec. De tot râsul. Tu n-ai prins-o când stătea cu ochelarii Ray Ban la ochi seara în faţa monitorului?! Păi trebuia să existe un moment în care să-i poarte că doar nu-i cumpărase degeaba. Şi oricum când pleca ea de la birou nu mai era soare de mult…