
The light is gone.
So am I.
"Eh... Cum te fugaream pe-acoperise jucând în ochii goi taceri piezise şi visul de zapezi şi visul frate, pe vremea când eram pisici dungate. Aevea fulgul clipei cazatoare mă imbraca în frig şi în ninsoare motan de aur alb; urlând intruna, m-amestecam pe-acoperis cu luna. Se svarcolea lung sarpele sub casa, dar din ureche nu vroia să ias şi-mi aducea vifornita nebuna, prin dinti, zapezile cu gust de luna." Nichita Stanescu, Argotice
It seems like jazz. Improvising, lots of volatile images popping-up; Surrender! Shut the perception doors wide open. Remain emotionally unattached. Sharing intimacy with an unapproachable slenderness caught in powerful rhythmic routines. Eyes touch that chin shape, trickle along the delicate long neck, then insidiously following those vague curves with minds’ fingers all way down…
Erase. Re-write.
I thought things were going so well. They did. That’s when I screw up… Aceeaşi bancă pe care acum ceva vreme îmi sprijineam privirea de genunchi şi de umăr, dar n-aş fi îndrăznit să te privesc in ochi. Apoi, nu am îndrăznit să mă apropii; ţi-am cuprins cu ochii doar încheietura mâinii…
După multă vreme azi mi-am amintit subit de tine.
Un pop-up fulgerător. Scurt şi intens. O fracţiune de secundă de emoţie.
Găsisem o cheie în nisip în timp ce mă duceam la radio vacanţa să dau anunţ să ne întâlnim. Ai venit la obelisc. Apoi a venit seara. Mai târziu m-am gandit cum ar fi fost să vedem răsăritul şi să-ţi mângâi părul blond.
Dacă n-aş fi fost îndrăgostită de prietenul tău.
Photo: http://www.onilari-turism.ro/images/COSTINESTI-1.jpg
The escape. No reflections. Just pure mirror symmetry of incredible manifolds of life. I’ve just misspelled it file. So, the equation becomes suddenly simple.
Life is elsewhere.
Photo: http://people.physics.tamu.edu/jmaxin/Assets/calabiyau2.jpg