Era de mult prin primul an de facultate, intr-o cofetărie cu mese galbene şi scaune de metal în Militari… prin geamurile mari pătate de ploaie, un cartier trist şi o lume pestriţă. Ea era micuţă de statură, lăsa în urmă scrumiere, cluburi de rock căutând liniştea în cupole şi smerenie. Împărtăşeam, cu naivitatea adolescenţilor care cred ca le ştiu pe toate, idei…si-atunci mi-a spus că El nu are cum să fie un papagal roşu care să se arate lumii într-o piaţă… şi am rămas…cu ochii ţintă în petele de suc de pe masă ascultând-o, gândindu-mă la ce spunea…Revista mea de vineri mă arunca înapoi în timp. Zice Kierkegaard, citat de Steinhardt [..], că Dumnezeu nu e un papagal roşu expus în piaţă, că atunci toată lumea l-ar vedea şi ar crede în existenţa lui. Şi, […] nici n-ar mai fi credinţă, ci doar acceptarea unei realităţi mai mult decât evidente. Culmea este că s-ar putea ca Dumnezeu să fie un papagal roşu. Pe care oamenii îl văd, dar trec mai departe, fără să aibă nici o reacţie. (Dilema Veche, Anul V, nr.247 - 10 noiembrie 2008)
Foto: http://etereal.deviantart.com/art/Close-to-Ten-103356175
No comments:
Post a Comment