paşi pe nisip

Dalele ei ca o tablă de şah se întind spre ţărm. Mirese zgribulite de briza rece de noiembrie se lasă prinse în poza cu braţele întinse ca în Titanic. Mă uit la spectacolul voalurilor zbătându-se în vânt şi în palme ascund o ceaşcă de cafea.
Dacă i-as putea smulge aparatul din mana. Să re-scriu povestea in clar-obscur. Aburii cafelei să se transforme în ceaţă. Cerul să se scufunde în violet şi jumătate de lună să se prelingă pe coloane ca o muzică fierbinte, să surprind totul... liniile evanescente ale trupurilor, paşii , dalele, mâinile ca nişte aripi să taie cuvinte şi eu să le scriu pe film, voalurile să fie una cu marea…
Am terminat cafeaua. Miresele au plecat. Am iesit sa simt vântul rece, şi mă aşez pe nisip. Respir aerul ei tare şi sărat. Valurile mi se aşează pe glezne. Ii zâmbesc şi i-as face o reverenţă Îmi iau aparatul şi mă urc spre terasă. E ultimul bal din noiembrie.
Varna, 8 noiembrie 2008