Day tripper

Do you remember standing on the shore, head in the clouds, your pockets filled with dreams
An' I've made up my mind, I ain't wasting no more time
Uneori trec pe la Ana. Si citesc. Chiar daca ea nu stie.

Oblivion

Azi sunt Clementine. Am parul albastru si stau in zapada cu mainile intinse privind cerul.
Am ales sa-mi amintesc.

paşi pe nisip

Dalele ei ca o tablă de şah se întind spre ţărm. Mirese zgribulite de briza rece de noiembrie se lasă prinse în poza cu braţele întinse ca în Titanic. Mă uit la spectacolul voalurilor zbătându-se în vânt şi în palme ascund o ceaşcă de cafea.
Dacă i-as putea smulge aparatul din mana. Să re-scriu povestea in clar-obscur. Aburii cafelei să se transforme în ceaţă. Cerul să se scufunde în violet şi jumătate de lună să se prelingă pe coloane ca o muzică fierbinte, să surprind totul... liniile evanescente ale trupurilor, paşii , dalele, mâinile ca nişte aripi să taie cuvinte şi eu să le scriu pe film, voalurile să fie una cu marea…
Am terminat cafeaua. Miresele au plecat. Am iesit sa simt vântul rece, şi mă aşez pe nisip. Respir aerul ei tare şi sărat. Valurile mi se aşează pe glezne. Ii zâmbesc şi i-as face o reverenţă Îmi iau aparatul şi mă urc spre terasă. E ultimul bal din noiembrie.
Varna, 8 noiembrie 2008

..expus in piaţă

Era de mult prin primul an de facultate, intr-o cofetărie cu mese galbene şi scaune de metal în Militari… prin geamurile mari pătate de ploaie, un cartier trist şi o lume pestriţă. Ea era micuţă de statură, lăsa în urmă scrumiere, cluburi de rock căutând liniştea în cupole şi smerenie. Împărtăşeam, cu naivitatea adolescenţilor care cred ca le ştiu pe toate, idei…si-atunci mi-a spus că El nu are cum să fie un papagal roşu care să se arate lumii într-o piaţă… şi am rămas…cu ochii ţintă în petele de suc de pe masă ascultând-o, gândindu-mă la ce spunea…

Revista mea de vineri mă arunca înapoi în timp. Zice Kierkegaard, citat de Steinhardt [..], că Dumnezeu nu e un papagal roşu expus în piaţă, că atunci toată lumea l-ar vedea şi ar crede în existenţa lui. Şi, […] nici n-ar mai fi credinţă, ci doar acceptarea unei realităţi mai mult decât evidente. Culmea este că s-ar putea ca Dumnezeu să fie un papagal roşu. Pe care oamenii îl văd, dar trec mai departe, fără să aibă nici o reacţie. (Dilema Veche, Anul V, nr.247 - 10 noiembrie 2008)

Foto: http://etereal.deviantart.com/art/Close-to-Ten-103356175